Fostul atacant al echipei Steaua București, Adrian Neaga, a declarat, luni, că formația Petrolul Ploiești se va bate în acest sezon la câștigarea titlului de campioană odată cu achiziționarea lui Adrian Mutu.
Neaga a spus că speră ca fostul său coleg de la juniorii lui FC Argeș, care este și nașul său, să o ajute pe Petrolul să se califice în Liga Campionilor: „Nu știu dacă Nașu’ va câștiga anul acesta titlul de campion, dar Petrolul este o candidată serioasă la unul dintre primele locuri dodată cu venirea lui Mutu. Sper ca Mutu să fie alături de Steaua în Liga Campionilor cu Petrolul, ca a doua echipă care va reprezenta România în această competiție. Nu zice nimic Nașu’ că spun asta, pentru că știe că țin cu Steaua. El a fost bine primit la Ploiești și era normal să se întâmple așa pentru că e o premieră pentru România, să vină să joace un fotbalist de o astfel de valoare”.
Neaga a urmărit meciurile amicale ale Stelei de până acum și nu este îngrijorat de evoluțiile atacantului Claudiu Keșeru. „Nu se pune problema ca el să rupă gura târgului acum. Deocamdată este perioada de pregătire. În campionat va rupe însă gura târgului și va avea evoluții bune și va marca”, a precizat Neaga.
Adrian Neaga a început, luni, munca de antrenor la formația Atletic Bradu, din Liga a III-a. În prima parte a sezonului, el a debutat în această meserie la o echipă de Liga a IV-a, tot din Județul Argeș.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER